Bătălia de la Marathon, 490 î.Hr.: ce spun sursele și ce a inventat legenda

Bătălia de la Marathon este una dintre cele mai povestite zile din istorie și una dintre cele mai prost datate. Despre ce s-a întâmplat pe câmpul de luptă avem o relatare scrisă la o generație distanță. Despre alergătorul care moare strigând victoria avem o relatare scrisă la șase secole distanță, de un autor de satire.

Ce s-a întâmplat la Marathon?

În vara anului 490 î.Hr., o flotă persană trimisă de regele Darius a debarcat în golful Marathon, la nord-est de Atena, sub comanda lui Datis și a lui Artafernes. Scopul era pedepsirea Atenei și a Eretriei pentru sprijinul dat răscoalei cetăților grecești din Asia Mică.

Atenienii au ieșit în întâmpinare cu circa 9.000 de hopliți, la care s-au adăugat aproximativ 1.000 de plateeni. Estimările moderne pentru forța persană se învârt în jurul a 25.000 de pedestrași și circa 1.000 de călăreți, cu o marjă de eroare mare.

Comanda atenienilor a fost împărțită între polemarhul Callimachos și strategi, între care Miltiade, singurul cu experiență directă de luptă împotriva perșilor. Planul lui a fost să subțieze centrul liniei grecești și să întărească aripile. La atac, hopliții au parcurs în pas alergător ultima parte a distanței care îi despărțea de inamic.

Aripile grecești au spart formațiile din fața lor, apoi s-au întors spre interior și au prins centrul persan din două părți. Callimachos a murit în luptă. Herodot dă pierderile: 192 de atenieni și 6.400 de perși.

De ce nu știm exact în ce zi s-a dat bătălia

Aici trebuie spus limpede: data exactă nu este stabilită. Calendarele grecești erau lunare și diferite de la cetate la cetate, iar reperul pe care îl avem este indirect. Spartanii nu au putut porni imediat în ajutor pentru că se aflau în sărbătoarea Carneia și nu puteau pleca la război înainte de lună plină.

Pornind de la acest reper, istoricul August Böckh a calculat în 1855 că bătălia ar fi avut loc pe 12 septembrie 490 î.Hr., în calendarul iulian proleptic. Dacă însă calendarul spartan era decalat cu o lună față de cel atenian, ziua se mută în august, iar unele lucrări propun 10 septembrie.

Ziua de 23 septembrie, sub care apare uneori bătălia în calendarele populare, nu se sprijină pe niciunul dintre aceste calcule. Anul este sigur. Luna este probabilă. Ziua este o convenție.

A alergat cineva de la Marathon la Atena?

Aceasta este partea care se predă greșit aproape peste tot. Să luăm sursele în ordine cronologică.

Herodot, care scrie la vreo treizeci sau patruzeci de ani după bătălie, vorbește într-adevăr despre un alergător, Filipide. Doar că el aleargă înainte de bătălie și în altă direcție: este trimis de la Atena la Sparta, ca să ceară ajutor. Distanța este de aproximativ 240 de kilometri, parcursă în două zile, iar drumul îl face și la întoarcere. Herodot povestește și că alergătorul a spus că l-a întâlnit pe drum pe zeul Pan.

Plutarh, care scrie pe la anul 100 d.Hr., adică la peste cinci secole, este primul care pomenește o alergare de la Marathon la Atena. Numai că el nu îi dă ca autor pe Filipide, ci pe un curier numit Thersippos sau Eukles.

Lucian din Samosata, autor de dialoguri satirice din secolul al II-lea d.Hr., este cel care lipește cele două povești: pune numele Filipide pe alergarea de la Marathon la Atena și adaugă finalul cunoscut, vestea victoriei rostită cu ultima suflare. De acolo vine tot ce știe lumea azi.

De unde vine cursa de maraton de astăzi

Cursa modernă nu vine din antichitate, ci din secolul al XIX-lea. Filologul francez Michel Bréal a propus introducerea unei probe de alergare pe traseul dintre Marathon și Atena la primele Jocuri Olimpice moderne, cele din 1896 de la Atena. Ideea i-a venit de la o poezie a lui Robert Browning, iar Pierre de Coubertin a susținut-o.

Cu alte cuvinte, proba care poartă numele bătăliei a fost creată ca omagiu adus unei legende, nu unui fapt documentat. Asta nu o face mai puțin frumoasă. O face doar altceva decât ceea ce se crede despre ea.

Ce dovezi materiale au rămas din 490 î.Hr.?

Mai multe decât s-ar crede, iar ele sunt partea cea mai sigură a poveștii.

• Movila atenienilor, numită Soros, de pe câmpia Marathonului: un tumul înalt de aproximativ 12 metri, sub care au fost îngropați cei 192 de morți. A fost săpată în 1884 de Dimitrios Philios și apoi, în 1890 și 1891, de Valerios Staïs. Sub ea s-a găsit un strat gros de cenușă și de oase arse.
• Movila plateenilor, de la Vranas, mult mai mică, de circa trei metri, identificată și săpată în 1970 de arheologul Spyridon Marinatos, cu morminte de înhumare.
• Coiful de bronz dedicat de Miltiade lui Zeus, găsit la Olimpia, cu inscripție incizată pe el.

Aceste piese nu confirmă legenda alergătorului, dar confirmă ce contează mai mult: că bătălia a avut loc, că morții au fost îngropați acolo unde spune tradiția și că numărul lor era mic destul cât să fie ținut minte exact.

De ce a contat bătălia de la Marathon

Efectul militar imediat a fost oprirea expediției. După bătălie, armata ateniană a mărșăluit înapoi spre oraș, în ritm forțat, pentru că flota persană ocolea capul Sunion și putea debarca lângă Atena rămasă fără apărători. A ajuns la timp, iar perșii s-au retras spre Asia.

Efectul de lungă durată a fost altul. Victoria a arătat că o armată de cetățeni, mai mică, dar disciplinată, poate învinge o forță imperială. Zece ani mai târziu, când Xerxes a revenit cu o invazie mult mai mare, Atena avea deja flotă, experiență și un precedent.

Iar despre cifra pierderilor persane, 6.400, istoricii de azi au o observație: este de aproape treizeci și trei de ori mai mare decât cea grecească, un raport prea rotund ca să fie rezultatul unei numărători.