Viziunea lui Constantin, 312: ce spun izvoarele și ce a adăugat legenda

Pe 27 octombrie, calendarele pomenesc semnul ceresc pe care Constantin cel Mare l-ar fi primit înaintea bătăliei de la Podul Milvius. Cel mai vechi izvor păstrat, scris la doi ani de la eveniment, nu spune nimic despre o cruce pe cer: vorbește despre un semn primit în somn și despre o literă desenată pe scuturi. Crucea de lumină și inscripția apar abia în altă carte, scrisă 27 de ani mai târziu.

Ce spune cel mai vechi izvor despre semnul lui Constantin?

Izvorul cel mai apropiat de eveniment este Lactanțiu, în cartea despre moartea persecutorilor, scrisă în jurul anului 314, adică la doi ani după bătălie. Capitolul 44 povestește limpede și scurt, fără minuni cerești. Viziunea lui Constantin este, la el, un vis.

Commonitus est in quiete Constantinus, ut caeleste signum dei notaret in scutis atque ita proelium committeret.

Lactanțiu, De mortibus persecutorum, cap. 44

În românește: Constantin a fost înștiințat în somn să însemneze pe scuturi semnul ceresc al lui Dumnezeu și așa să dea lupta. Textul continuă cu felul în care a fost făcut semnul, și aici amănuntul contează: „transversa X littera, summo capite circumflexo, Christum in scutis notat”, adică însemnează pe scuturi numele lui Hristos printr-o literă X așezată în diagonală, cu vârful de sus întors în cerc.

Lactanțiu mai adaugă o scenă pe care legenda a uitat-o. Maxențiu, închis în Roma pentru că primise o prorocire că va pieri dacă iese din porțile orașului, pune să fie cercetate cărțile sibiline, iar acolo se găsește scris că în acea zi va pieri dușmanul romanilor. Maxențiu a citit textul în folosul lui. A ieșit din oraș și a pierit.

Cum s-a schimbat povestea la Eusebiu, după 27 de ani?

Eusebiu din Cezareea publică Viața lui Constantin în 339, doi ani după moartea împăratului. Acolo apare pentru prima dată vedenia de la amiază: un semn de lumină în formă de cruce pe cer, cu un text alăturat care îndeamnă să biruiască prin acel semn. Abia în noaptea următoare, spune Eusebiu, Hristos i se arată în vis și îi cere să facă un steag de luptă cu crucea, labarumul, pe care istoricul susține că l-a văzut el însuși.

Studiul lui Bryan M. Litfin, publicat în 2012 în Journal of the Evangelical Theological Society, pune cele două relatări față în față și numără deosebirile: la Lactanțiu numai un vis, la Eusebiu o vedenie ziua plus un vis; la Lactanțiu un semn pe scuturi, la Eusebiu un steag și o cruce pe cer; scrisul pe cer apare doar la Eusebiu. Mai mult, Litfin arată că Istoria bisericească a aceluiași Eusebiu, redactată în jurul anului 313 și revăzută în 325 sau 326, nu pomenește deloc vedenia, iar cronologia din Viața lui Constantin este încurcată, pentru că așază semnul înainte de hotărârea de a porni împotriva lui Maxențiu, nu în ajunul luptei.

De ce apare data de 27 octombrie și nu 28?

Răspunsul stă chiar în textul lui Lactanțiu, într-o propoziție pe care puțini o citesc până la capăt. Înaintea episodului cu visul, autorul fixează momentul astfel: se apropia ziua în care Maxențiu luase domnia, adică a șasea zi înaintea calendelor lui noiembrie, și se încheiau cei cinci ani de domnie.

Imminebat dies, quo Maxentius imperium ceperat, qui est a. d. sextum kalendas novembres, et quinquennalia terminabantur.

Lactanțiu, De mortibus persecutorum, cap. 44

A șasea zi înaintea calendelor lui noiembrie, socotită după obiceiul roman, cu ziua de plecare numărată, cade pe 27 octombrie. Așadar ziua de 27 octombrie este, în cel mai vechi izvor, aniversarea urcării la domnie a lui Maxențiu și ajunul bătăliei, iar visul lui Constantin se petrece atunci. Bătălia de la Podul Milvius este datată în ziua următoare, pe 28 octombrie 312. Cine mută lupta pe 27 octombrie confundă ajunul cu ziua luptei.

Halou solar sau vedenie? Disputa dintre istorici

Disputa este veche de aproape două secole și merită expusă cu dovezile fiecărei părți, nu tranșată din condei. În 1852, Jacob Burckhardt a acuzat pe Eusebiu de născocire, iar neîncrederea în el a rămas de atunci un reflex al cercetării. În 2003, Peter Weiss a propus o explicație naturală: ceea ce ar fi văzut Constantin a fost un halou solar, un fenomen optic care poate desena pe cer forme de cruce. Ipoteza a fost acceptată de Timothy Barnes și fusese sugerată mai înainte de A.H.M. Jones.

Weiss leagă episodul de o altă vedenie, cea păgână din anul 310, povestită într-un panegiric, în care împăratul îl întâlnește pe Apolo. Același Weiss susține că Eusebiu a păstrat doar înțelesul general al semnului, nu un text scris pe cer. Litfin îi dă dreptate la halou, dar îl contrazice la scris, pe temeiul gramaticii din relatarea lui Eusebiu și al jurămintelor pe care Constantin le-ar fi făcut. Jonathan Bardill, la rândul lui, citește arcul de triumf și monumentele înrudite ca mărturii ale unui cult solar care continua, nu ale unei creștinări.

Ce nu se schimbă: semnul de pe scuturi și urmările lui

Dincolo de dispută, un nucleu rămâne în picioare în toate izvoarele: în 312 Constantin a intrat în luptă căutând ajutorul Dumnezeului creștinilor și a pus pe arme un semn legat de numele lui Hristos. Litfin arată că acest nucleu este sprijinit de mărturii independente, adică de Lactanțiu, de monede și de arcul ridicat la Roma.

Urmările au fost politice, nu doar religioase. Studiul lui Sven Betjes și Sam Heijnen, apărut în Journal of Ancient History and Archaeology, arată că Maxențiu, stăpân al Italiei și al Africii de Nord între 306 și 312, își clădise domnia pe reînvierea ideii de principe așezat la Roma, folosind pe monede titlul de princeps și împrumutând în portrete asemănări cu împărați venerați, în primul rând cu Traian. După 312, Constantin a preluat o parte din acest limbaj și s-a înfățișat el însuși drept princeps. Cu alte cuvinte, învingătorul a păstrat instrumentele învinsului.

Ce se poate și ce nu se poate spune

Ce spune legenda: Constantin a văzut o cruce pe cer, a citit pe ea „prin acest semn vei învinge” și s-a creștinat pe loc, în ajunul bătăliei. Ce spun documentele: cel mai vechi izvor cunoaște un vis și o literă pe scuturi, scrisul pe cer apare după 27 de ani, iar botezul împăratului a venit abia la sfârșitul vieții lui. Care este meritul real: Constantin a legat, în 312, soarta unei bătălii decisive de un Dumnezeu încă neîngăduit în Imperiu, iar hotărârea aceea a schimbat locul creștinismului în stat, oricare ar fi fost temeiul ei psihologic sau meteorologic.

Faptul că vedenia de la amiază nu poate fi dovedită nu dovedește contrariul, adică nu arată că Constantin nu ar fi avut nicio experiență religioasă. Lipsa unei mărturii este o lipsă, nu o contra-mărturie. Măsurat cu mijloacele vremii, un împărat care pune pe scuturile armatei semnul unui cult minoritar, cu o zi înainte de o luptă pe viață și pe moarte, face un pariu greu, nu un calcul comod.