Statuetele Cucuteni și credințele lor: ce spun dovezile despre figurinele de lut

Din așezările Cucuteni au ieșit mii de statuete de lut, cele mai multe feminine, iar câteva au fost găsite așezate laolaltă, ca la o adunare. De aici pornesc cele mai frumoase povești despre religia cucutenienilor și tot de aici pornesc și cele mai multe exagerări. Merită despărțit ce arată piesele de ce le atribuim noi.

Obiectele de lut care apar în aproape fiecare așezare

Statuetele antropomorfe sunt, după ceramică, cel mai frecvent tip de obiect din așezările Cucuteni. Sunt modelate din același lut ca vasele, au de obicei între câțiva centimetri și o palmă înălțime și apar de la Carpați până la Nipru, adică pe tot spațiul culturii, din Moldova românească până în Ucraina. Vorbim despre eneolitic, numit și calcolitic, perioada dintre neoliticul târziu și epoca bronzului, când oamenii cunoșteau deja arama, dar unealta de zi cu zi rămânea de piatră, os sau corn.

Corpusul de referință pentru aceste piese a fost adunat de arheologul Dan Monah, de la Institutul de Arheologie din Iași. Cartea lui despre reprezentările antropomorfe din complexul Cucuteni-Tripolie, republicată în engleză de editura britanică Archaeopress în 2016, rămâne lucrarea de la care pornește oricine studiază subiectul.

Monah atrage atenția asupra unui detaliu care spune mult despre istoria cercetării: unele statuete au atât trăsături feminine, cât și masculine, iar desenele mai vechi le corectau tacit, ca să iasă figurine curat feminine. Majoritatea pieselor sunt într-adevăr feminine, dar există și reprezentări masculine și ambigue, iar imaginea unei lumi populate exclusiv de zeițe este în bună parte o construcție modernă. Cele mai multe statuete se găsesc în locuințe, printre cioburi și resturi menajere, nu în clădiri speciale, și foarte multe apar rupte.

Sfatul zeițelor de la Poduri și geamănul lui de la Isaiia

Cea mai cunoscută descoperire de acest fel din România vine de la Poduri, în județul Bacău, pe Dealul Ghindaru. Situl a fost identificat în 1979 și săpat aproximativ trei decenii sub conducerea lui Dan Monah. Movila formată din dărâmăturile succesive ale așezărilor depășește 12.000 de metri pătrați, întreaga arie locuită se întinde pe 60.000 până la 80.000 de metri pătrați, iar primii locuitori s-au așezat acolo, spune Monah, în jurul anului 4800 î.Hr. Peste cincisprezece cicluri de distrugere și reconstrucție s-au suprapus în același loc.

Într-una dintre locuințe, lângă vatră, arheologii au găsit un ansamblu care a primit numele de „Sfatul zeițelor”, cunoscut și ca „Soborul zeițelor”: 21 de statuete feminine, 13 piese în formă de scaun și două obiecte pe care nimeni nu le-a putut identifica. Vasele în care fuseseră păstrate s-au spart când pereții casei s-au prăbușit peste ele.

Descoperirea ar fi putut trece drept un accident fericit dacă la douăzeci și opt de ani distanță nu s-ar fi repetat. La Isaiia, punctul Balta Popii, comuna Răducăneni din județul Iași, echipa condusă de Nicolae Ursulescu, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, a scos la iveală un ansamblu aproape identic ca structură: 21 de statuete, 13 scaune, 42 de sfere perforate, 21 de conuri și 21 de sfere perforate incomplet. Așezarea precucuteniană de acolo acoperă circa 4.000 de metri pătrați și era mărginită de un șanț semicircular; unsprezece dintre cele paisprezece locuințe cercetate aparțin etapei precucuteniene. Analizele radiocarbon făcute la laboratorul Beta Analytic plasează locuirea între 4523 și 4450 î.Hr., date calibrate.

Repetarea acelorași numere în două așezări aflate la peste o sută de kilometri una de alta este argumentul cel mai solid că ansamblurile nu sunt grămezi întâmplătoare de obiecte. Ursulescu a numit fenomenul „o magie a numerelor”. Ambele complexe aparțin fazei Precucuteni, adică etapei imediat anterioare culturii Cucuteni propriu-zise, pe care cronologia radiocarbon o așază între 5050 și 4600 î.Hr.

Hora de la Frumușica și statuetele care stau pe scaun

A doua piesă care a intrat în imaginarul public este suportul de vas numit „Hora de la Frumușica”, descoperit în așezarea de la Frumușica, pe teritoriul comunei Bodești din județul Neamț. Obiectul are forma a cinci corpuri feminine legate între ele, redate prin șolduri modelate și despărțite de deschideri ovale, fără capete și fără brațe detaliate, pictate cu elipse albe pe fond roșu. Muzeul de Istorie și Arheologie din Piatra-Neamț îl atribuie fazei Cucuteni A2 și l-a trimis în expoziții internaționale, printre care cea de la Salonic din 1997.

Numele îi vine însă de la preotul Constantin Matasă, cercetător al ceramicii cucuteniene și întemeietorul muzeului din Piatra-Neamț, care a văzut în silueta obiectului o horă. Este o denumire modernă, inspirată, dar nu o dovadă că piesa reprezintă un dans. Între aceleași colecții se află și ansamblul de la Ghelăiești, un altar însoțit de trei idoli antropomorfi, atribuit fazei Cucuteni B1, unul dintre puținele contexte cucuteniene pe care arheologii români le numesc, cu prudență, sanctuar.

Unde nu cad de acord specialiștii

Interpretările merg de la un capăt la altul al spectrului. Școala legată de numele Marijei Gimbutas a citit statuetele ca înfățișări ale unei Mari Zeițe și a reconstituit pe baza lor o religie matriarhală a Europei vechi. Dan Monah respinge explicit ceea ce numește interpretări materialiste și reducționiste și susține că piesele sunt obiecte sacre; în același timp, el respinge și analizele statistice ale sexului figurinelor, pe motiv că materialul e prea fragmentar pentru așa ceva.

De cealaltă parte, cercetarea internațională a ultimelor decenii a devenit mult mai reticentă față de orice explicație unică. O sinteză publicată de Joyce Marcus în Journal of Archaeological Research în 2019 arată că figurinele preistorice sunt astăzi studiate prin arheologia locuinței, prin studiile de gen, prin materialitate, animism și identitate, și că metoda care dă rezultate este reconstituirea biografiei obiectului, de la lutul din care a fost făcut până la locul în care a ajuns să fie aruncat. Aceeași sinteză trimite la lucrări care demontează povestea unei preistorii matriarhale și arată că aceleași obiecte pot fi, după context, piese de ritual, jucării, obiecte folosite în inițiere sau în învățarea rolurilor sociale.

Diferența dintre tabere nu e între specialiști și amatori. Sunt poziții publicate de cercetători serioși, care pornesc de la aceleași piese și ajung la concluzii diferite pentru că întrebarea de fond, la ce foloseau, nu are un răspuns pe care săpătura să îl poată da singură.

Ce se poate susține cu dovezi

Se poate susține că statuetele au fost produse în cantități mari și constant, timp de peste o mie de ani, că majoritatea sunt feminine fără a fi toate, că cele mai multe apar în locuințe și nu în spații separate și că cel puțin două ansambluri, cel de la Poduri și cel de la Isaiia, au fost alcătuite după o regulă numerică pe care o recunoaștem fără să o înțelegem. Se mai poate susține că existau piese de mobilier în miniatură, scăunelele pe care statuetele stăteau așezate, și că unele figurine au fost sparte intenționat.

Nu se poate susține numele niciunei divinități, nu se poate demonstra că exista o singură zeiță și nici că exista o castă de preoți. Ipoteza jucăriei rămâne și ea o ipoteză, la fel ca aceea a idolului. Un obiect poate să fi fost, de-a lungul vieții lui, mai multe lucruri deodată, iar asta explică de ce aceleași piese susțin lecturi atât de diferite. Afirmațiile care transformă semnele incizate pe statuete într-un sistem de scriere țin de o discuție separată, pe care o luăm în alt capitol al dosarului.

Surse

1. Dan Monah, „Anthropomorphic Representations in the Cucuteni-Tripolye Culture”, Archaeopress, 2016 (extras), https://www.archaeopress.com/Archaeopress/DMS/1F49CBB69FD847E78D25A730664B9431/9781784912321-sample.pdf
2. Nicolae Ursulescu et al., „Așezarea precucuteniană de la Isaiia-Balta Popii. Cercetări arheologice interdisciplinare”, Cercetări Arheologice, vol. 27, https://cercetari-arheologice.ro/wp-content/uploads/2020/09/CercetariArheologice_27-art.04-NicUrsulescu_compressed.pdf
3. Joyce Marcus, „Studying Figurines”, Journal of Archaeological Research, 2019, https://link.springer.com/article/10.1007/s10814-018-9117-7
4. Radio România Internațional, „Cultura Cucuteni-Poduri”, interviu cu Dan Monah, https://www.rri.ro/panoramice/pro-memoria/cultura-cucuteni-poduri-id585669.html
5. Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț, „Expoziții internaționale”, https://miapn.muzeu-neamt.ro/expozitii-internationale.html
6. Cornelia-Magda Lazarovici, „New data regarding the chronology of the Precucuteni, Cucuteni and Horodiștea-Erbiceni cultures”, https://www.academia.edu/1440486/New_data_regarding_the_chronology_of_the_Precucuteni_Cucuteni_and_Horodi%C5%9Ftea_Erbiceni_cultures