- 01Așezările Cucuteni din România aveau de regulă câteva zeci de case, ridicate pe platforme de lut, și erau delimitate de șanțuri și palisade. În Ucraina, între aproximativ 4100 și 3600 înainte de Hristos, apar mega-așezări de 200-340 de hectare, cu mii de locuințe dispuse în inele concentrice și cu un centru lăsat gol. Dacă acestea pot fi numite orașe rămâne una dintre cele mai disputate întrebări din arheologia europeană.
O așezare cucuteniană obișnuită avea câteva zeci de case și încăpea pe un bot de deal de patru hectare. Câteva sute de kilometri mai la est, în Ucraina de azi, aceiași oameni au construit așezări de peste 300 de hectare, cu mii de locuințe dispuse în inele concentrice. Între cele două capete ale acestei scări se află una dintre cele mai interesante dezbateri din arheologia europeană.
Casa de lut, piesa de bază
Locuința cucuteniană tipică este dreptunghiulară și se construiește în jurul unui schelet de lemn: pari verticali înfipți în pământ, împletitură de nuiele între ei și un strat gros de lut amestecat cu paie aplicat pe ambele fețe. Podeaua se făcea dintr-o platformă de bârne acoperită cu lut, care, odată arsă, se păstrează în pământ ca o placă roșiatică, ușor de recunoscut la săpătură. În interior se aflau vatra, uneori un cuptor, și amenajări de lut pentru păstrarea cerealelor.
O întrebare mult discutată este dacă aceste case aveau etaj. Argumentul principal vine de la modelele de lut, adică machetele de casă găsite în așezări, unele cu două niveluri clar marcate, și de la grosimea resturilor de lut ars. Un experiment desfășurat la Nebelivka, în Ucraina, de o echipă din care au făcut parte Stuart Johnston, Bisserka Gaydarska și John Chapman, a construit două case de patru pe trei metri, una parter și una cu etaj, pentru a compara cum arată resturile după ardere. Construcția casei cu etaj a cerut aproximativ 160 de zile-om de muncă.
Experimentul a mers mai departe și a incendiat casele, pentru că marea majoritate a locuințelor cucuteniene ne-au ajuns arse. Acesta este un subiect în sine, tratat separat în acest dosar, dar merită reținut aici un rezultat de arhitectură: pentru ca un asemenea corp de lut și lemn să ardă până la vitrificare a fost nevoie de aproximativ 30 de metri cubi de lemn adus special, de circa zece ori mai mult decât lemnul folosit la construcție.
Modelele de lut mai spun ceva. Multe au acoperiș în două ape, unele au ferestre rotunde, altele înfățișează interioare cu vatră și cu femei care macină cereale. Sunt, practic, singurele imagini pe care le avem despre cum arăta o casă în picioare, iar arheologii le folosesc cu prudență, pentru că o machetă rituală nu este obligatoriu un plan de arhitect.
Cum se aranja un sat
Casele nu erau așezate la întâmplare. Dosarul UNESCO depus de Republica Moldova descrie configurații variate: grupuri, rânduri paralele, dispuneri rectangulare, circulare, radiale sau combinații între acestea. Regula pare să fi fost că planul se stabilește dinainte și se respectă, ceea ce presupune un acord la nivel de comunitate.
În România, un exemplu bine documentat este Stăuceni, în județul Botoșani. Un studiu publicat în 2026 în PLOS ONE de Doris Mischka, Carsten Mischka și colaboratorii lor descrie un platou de aproximativ patru hectare pe care au fost identificate cel puțin 45 de locuințe. La Războieni, în județul Iași, cartografierea publicată în 2017 de Andrei Asăndulesei a arătat un grup de clădiri dispuse în semicerc și trei rânduri de construcții în afara sistemului defensiv principal, ceea ce înseamnă că satul crescuse dincolo de incinta inițială.
Șanțuri, palisade și alegerea locului
Aproape toate așezările cucuteniene din România se află pe boturi de deal, pe terase înalte sau pe promontorii apărate natural, cu apă în apropiere și cu pământ bun la îndemână. Peste avantajul natural se adăuga, adesea, unul construit.
La Războieni au fost identificate două șanțuri mari, paralele și semicirculare, late între doi și cinci metri, cu două căi de acces care le traversează și cu două anomalii rectangulare între ele, interpretate ca posibile bastioane. În afara acestei incinte apar încă trei șanțuri curbe, înguste, cu rol mai degrabă simbolic decât defensiv. La Stăuceni, magnetograma a evidențiat trei șanțuri principale, un al patrulea interior de formă aproape rectangulară și încă două trasee înguste, interpretate ca palisade.
Distincția dintre apărare și delimitare simbolică este una dintre cele mai delicate din arheologia acestei perioade. Un șanț lat de cinci metri, cu porți amenajate, arată a fortificație. Un șanț îngust de jumătate de metru, care nu oprește pe nimeni, arată mai degrabă a hotar marcat ritual. Dosarul UNESCO al Republicii Moldova formulează prudent, vorbind despre sisteme complexe de incintă cu rol deopotrivă defensiv și simbolic.
Mega-așezările din Ucraina
Ce se întâmplă însă la est de Nistru schimbă complet scara discuției. Acolo, între aproximativ 4100 și 3600 înainte de Hristos, apar așezări uriașe, cunoscute în literatură ca mega-situri. Dosarul UNESCO al Ucrainei dă următoarele suprafețe: Taliankî 340 de hectare, Dobrovodî 250, Nebelivka 238 și Maidanețke 200, toate încadrate în faza Tripolie CI.
Cifrele diferă însă de la un autor la altul. Studiul lui John Chapman, Mihailo Videiko și al echipei de la Universitatea Durham, care a cartografiat magnetometric întreg situl de la Nebelivka, raportează peste 1.200 de structuri detectate pe cele 238 de hectare din interiorul șanțului de delimitare, în vreme ce dosarul UNESCO vorbește despre peste 1.400. Pentru Maidanețke, dosarul UNESCO indică 200 de hectare și circa 3.000 de case, în timp ce Robert Hofmann, Nils Müller-Scheeßel și Johannes Müller, într-un articol din revista Antiquity apărut în 2024, dau aproximativ 320 de hectare și în jur de 10.000 de locuitori. Nu este o contradicție scandaloasă, ci diferența dintre suprafața delimitată și suprafața efectiv locuită, plus ipoteze diferite despre câte case funcționau în același timp.
Planul acestor așezări este remarcabil de regulat: două sau mai multe inele concentrice de case, străzi radiale în interior, un șanț exterior și o zonă centrală care pare să fi rămas goală. La Nebelivka au fost identificate 15 perechi de construcții neobișnuit de mari, interpretate ca spații publice pentru adunări și ceremonii.
Golul din centru este, la rândul lui, o enigmă. Nu s-au găsit acolo nici case, nici gropi menajere, ceea ce sugerează un spațiu păstrat liber intenționat, poate pentru animale, poate pentru adunări. La Maidanețke, locuințele mari, care cereau mult material de construcție, se concentrează de-a lungul culoarelor dintre inele, deci nici distribuția caselor în interiorul planului nu este întâmplătoare.
Erau orașe? Ce cred cercetătorii
Aici începe dezbaterea. Un grup de cercetători susține că mega-siturile sunt o formă timpurie și neobișnuită de urbanism, în care mii de oameni au trăit împreună fără o ierarhie vizibilă. Alții resping termenul. Un articol publicat în 2022 în Journal of Urban Archaeology notează că, deși aceste așezări depășesc pragul de 100 de hectare folosit de obicei ca indiciu de statut urban, nu s-a găsit nicio dovadă pentru o diviziune funcțională între rural și urban, iar traiectoria lor nu seamănă cu cea a orașelor de densitate redusă din alte părți ale lumii.
Hofmann, Müller-Scheeßel și Müller propun formula de aglomerare agrară, un fel de urbanism alternativ. Ei au măsurat suprafețele a circa 7.000 de podele de casă din 38 de situri și au calculat coeficienți Gini, un indicator statistic al inegalității. Rezultatul: inegalitatea între gospodării scade până spre 3800 înainte de Hristos, apoi crește, iar creșterea coincide cu abandonarea așezărilor mari. Concluzia lor este că aglomerările mari de populație pot găsi, cel puțin pentru o vreme, mecanisme de reducere a inegalității.
Descoperirea de la Stăuceni complică tabloul. Acolo, între sistemele de șanțuri și lângă intrarea probabilă, echipa lui Doris și Carsten Mischka a cercetat o construcție de aproximativ 350 de metri pătrați, cu dimensiuni în jur de 35 pe 10 metri, într-o așezare de numai 45 de case. O clădire de opt ori mai mare decât o locuință obișnuită, într-un sat mic din județul Botoșani, ridică întrebarea cine o folosea și cine a decis să fie construită.
Ce mai rămâne de lămurit
Cea mai mare necunoscută este numărul de oameni. Toate estimările de populație pornesc de la același lanț de ipoteze: câte case au funcționat simultan, câți oameni locuiau într-una, cât dura viața unei case. Schimbi o verigă și rezultatul se dublează sau se înjumătățește.
A doua necunoscută este cronologia fină. Probele de la Stăuceni au dat intervale de 3975-3962 și 3955-3807 înainte de Hristos pentru o așezare atribuită fazei Cucuteni A3, în vreme ce analiza bayesiană publicată în 2020 de Popovici și Drașovean încheia întreaga fază A în jurul anului 4100. Astfel de neconcordanțe nu sunt rare și arată că schema cronologică a culturii încă se rescrie, șantier cu șantier.
Surse
- Doris Mischka și colab., „The mega-structure at Stăuceni-Holm, Botoșani county, Romania and the debate about the governing of Cucuteni-Trypillia settlements”, PLOS ONE, 2026, https://journals.plos.org/plosone/article?id=10.1371%2Fjournal.pone.0343603
- Robert Hofmann, Nils Müller-Scheeßel, Johannes Müller, „Trypillia mega-sites: a social levelling concept?”, Antiquity 98(398), 2024, https://www.cambridge.org/core/journals/antiquity/article/trypillia-megasites-a-social-levelling-concept/A0048EA63DA8D0B00A513BFD7C24A679
- John Chapman, Mikhail Videiko și colab., „The planning of the earliest European proto-towns: a new geophysical plan of the Trypillia mega-site of Nebelivka”, Antiquity Project Gallery, https://antiquity.ac.uk/projgall/chapman339
- Andrei Asăndulesei, „Inside a Cucuteni Settlement: Remote Sensing Techniques for Documenting an Unexplored Eneolithic Site from Northeastern Romania”, Remote Sensing 9(1), 2017, https://www.mdpi.com/2072-4292/9/1/41
- Stuart Johnston și colab., „The Experimental Building, Burning and Excavation of a Two-Storey Trypillia House”, 2018, https://www.academia.edu/40906038/THE_EXPERIMENTAL_BUILDING_BURNING_AND_EXCAVATION_OF_A_TWO_STOREY_TRYPILLIA_HOUSE
- „Trypillia Mega-Sites: Neither Urban nor Low-Density?”, Journal of Urban Archaeology 5, 2022, https://www.brepolsonline.net/content/journals/10.1484/J.JUA.5.129844
- „Cucuteni-Trypillia Civilization (Ukraine)” și „(Republic of Moldova)”, UNESCO World Heritage Centre, liste tentative, 2026, https://whc.unesco.org/en/tentativelists/7016/
- Locuințele erau dreptunghiulare, cu schelet de lemn, pereți de lut și podea pe platformă de bârne acoperită cu lut. La Stăuceni, în județul Botoșani, magnetometria și săpăturile din 2023 și 2024 au identificat cel puțin 45 de locuințe pe un platou de circa patru hectare, delimitat de trei șanțuri principale, un șanț interior și două palisade, plus o construcție de aproximativ 350 de metri pătrați. La Războieni, în județul Iași, au fost cartografiate două șanțuri semicirculare late între doi și cinci metri și locuințe aflate și în afara incintei. Dosarul UNESCO al Ucrainei indică 340 de hectare la Taliankî, 250 la Dobrovodî, 238 la Nebelivka și 200 la Maidanețke. La Nebelivka, magnetometria a detectat peste 1.200 de structuri și 15 perechi de construcții neobișnuit de mari.
- Estimările de populație variază mult, pentru că depind de câte case se consideră că funcționau simultan și de câți oameni trăiau într-o casă: pentru Maidanețke, dosarul UNESCO dă circa 3.000 de case pe 200 de hectare, iar un studiu din 2024 vorbește despre 320 de hectare și aproximativ 10.000 de locuitori. Nu există consens dacă mega-siturile pot fi numite orașe: unii cercetători propun termenul de aglomerare agrară, alții resping orice încadrare urbană. Funcția zonei centrale goale și a construcțiilor foarte mari rămâne necunoscută, la fel ca rolul exact, defensiv sau simbolic, al unora dintre șanțuri.
Pe teritoriul României, așezările cucuteniene sunt de regulă mai mici decât cele din Ucraina, dar la fel de atent organizate, iar amplasarea lor pe promontorii apărate natural inaugurează o logică a locului care se regăsește, mii de ani mai târziu, la cetățile dacice și la așezările medievale din Moldova. Situri precum Stăuceni și Războieni au fost cercetate în ultimul deceniu cu magnetometrie și teledetecție, metode care permit desenarea unui plan de așezare fără a săpa, iar rezultatele au arătat sate mai mari și mai complexe decât se credea. Descoperirea unei clădiri de 350 de metri pătrați într-un sat de 45 de case din județul Botoșani a fost publicată în 2026 într-o revistă internațională și a intrat direct în dezbaterea europeană despre organizarea socială a acestor comunități.
