- 01Pe 18 septembrie 96 d.Hr., Domițian a fost înjunghiat în palat de un grup de conspiratori din anturajul său apropiat.
- 02Ucigașul care a lovit primul, Stephanus, ascunsese un pumnal într-un bandaj purtat de zile bune la braț.
- 03În aceeași zi, Senatul l-a proclamat împărat pe Marcus Cocceius Nerva, deschizând drumul spre Traian.
Pe 18 septembrie 96 d.Hr., Titus Flavius Domitianus a fost înjunghiat în palatul său din Roma de un grup de conspiratori din anturajul apropiat. Ucigașul care a lovit primul, Stephanus, ascunsese pumnalul într-un bandaj purtat de zile la braț, ca să pară rănit. În aceeași zi, senatorul Marcus Cocceius Nerva a fost proclamat împărat, punând capăt dinastiei flaviene.
Context: ultimii ani ai unei domnii tensionate
Domițian, născut la 24 octombrie 51, ultimul fiu al lui Vespasian, a devenit împărat în septembrie 81, după moartea fratelui său Titus [Suetonius, Dom. 1; Donahue, DIR]. A domnit cincisprezece ani, într-o perioadă în care relația cu Senatul s-a deteriorat constant. Tacit, ginerele guvernatorului Agricola, descrie o vreme în care cărțile unor autori precum Arulenus Rusticus și Herennius Senecio, care lăudaseră figuri opuse puterii imperiale, au fost arse public în forum, iar profesorii de filosofie au fost alungați din Roma [Tacit, Agricola 2]. Suetonius confirmă exilul filosofilor și execuția lui Helvidius cel Tânăr și adaugă că Domițian ar fi cerut să fie numit „dominus et deus”, stăpân și zeu [Suetonius, Dom. 10; 13].
În 95, vărul său Flavius Clemens, căsătorit cu nepoata împăratului, Flavia Domitilla, a fost executat aproape imediat după încheierea consulatului. Cassius Dio spune că el și Acilius Glabrio au fost acuzați de „ateism”, acuzație sub care, potrivit lui Dio, mulți care „alunecau spre obiceiurile iudaice” au fost condamnați; Domitilla a fost exilată pe insula Pandateria [Cassius Dio 67.14]. Suetonius adaugă că execuția lui Clemens s-a bazat pe „o bănuială foarte slabă” și că acest gest i-ar fi grăbit sfârșitul lui Domițian [Suetonius, Dom. 15.1].
Istoricii moderni cer prudență în fața acestui tablou. Izvoarele principale au fost scrise de senatori sau din perspectiva Senatului, după moartea împăratului. Se știe că cel puțin 11 senatori de rang consular au fost executați sub Domițian, un număr mai mic decât cei 35 uciși sub Claudius, care totuși a fost divinizat după moarte. John Donahue, în enciclopedia De Imperatoribus Romanis, sugerează că principala greșeală a lui Domițian a fost disprețul afișat față de Senat, mai degrabă decât o cruzime ieșită din comun [Donahue, DIR]. Reevaluarea academică a domniei sale a pornit cu lucrările lui Brian W. Jones (1992) și Pat Southern (1997).
Ce s-a întâmplat: cronologia și ziua asasinatului
- 24 octombrie 51, se naște Domițian, fiul lui Vespasian [Suetonius, Dom. 1]
- septembrie 81, devine împărat, după moartea lui Titus [Donahue, DIR]
- 85, dacii trec Dunărea; guvernatorul Moesiei, Oppius Sabinus, este ucis [Suetonius, Dom. 6]
- circa 88, victorie romană la Tapae, sub Tettius Iulianus [Cassius Dio 67.10]
- ianuarie 89, revolta lui Antonius Saturninus în Germania Superioară, înăbușită rapid [Donahue, DIR]
- 89, pace cu Decebal, cu subsidii și meșteșugari trimiși dacilor [Cassius Dio 67.7]
- 95, execuția lui Flavius Clemens [Suetonius, Dom. 15.1]
- 18 septembrie 96, asasinarea lui Domițian; Nerva este proclamat împărat [Suetonius, Dom. 17]
Potrivit lui Suetonius, care a scris Viețile Cezarilor la circa 25 de ani după eveniment, ziua a început cu o temere: Domițian se temea de ora a cincea. Cineva din anturaj i-a spus, intenționat, că era deja ora a șasea, iar el, liniștit, s-a pregătit să meargă la baie. Șambelanul Parthenius l-a oprit, spunând că un om avea de raportat o chestiune urgentă [Suetonius, Dom. 16.2].
Omul era Stephanus, intendentul (procurator) Flaviei Domitilla, aflat sub suspiciunea de delapidare. De câteva zile, își purta brațul stâng înfășurat în bandaje de lână, ca și cum ar fi fost rănit; în bandaje ascunsese un pumnal. Primit în audiență sub pretextul că dezvăluie o conspirație, i-a întins împăratului un document. În timp ce Domițian îl citea, Stephanus l-a lovit în pântece [Suetonius, Dom. 17.1].
Rănit, împăratul a căutat pumnalul pe care obișnuia să-l țină sub pernă, dar, scrie Suetonius, „la căpătâiul patului n-a găsit decât mânerul”, lama fusese scoasă dinainte [Suetonius, Dom. 17.2, trad. Rolfe]. Ușile camerei erau încuiate. S-a luptat cu Stephanus la pământ, încercând să-i smulgă arma și să-i scoată ochii; un copil însărcinat cu îngrijirea altarului larilor a fost martor la scenă. Ceilalți conspiratori au intervenit, iar împăratul a primit în total șapte lovituri [Suetonius, Dom. 17.2]. A murit în al 45-lea an de viață, după 15 ani de domnie. Doica sa, Phyllis, i-a incinerat trupul într-o vilă de lângă Roma și i-a amestecat, în secret, cenușa cu cea a Iuliei, fiica lui Titus, în templul familiei flaviene [Suetonius, Dom. 17.3].
Ce spun sursele: două variante ale aceleiași crime
Cassius Dio, care a scris Istoria romană la începutul secolului al III-lea, păstrată pentru această perioadă doar în rezumat bizantin, oferă o variantă ușor diferită. La el, lovitura lui Stephanus nu este letală: împăratul ajunge la pământ, iar Parthenius sau libertul său Maximus intervin pentru a-l ucide. Stephanus însuși este ucis pe loc de cei care nu făceau parte din complot [Cassius Dio 67.17]. Dio nu pomenește bandajul cu pumnalul. El notează totuși o durată precisă a vieții și domniei împăratului: 44 de ani, 10 luni și 26 de zile de viață, 15 ani și 5 zile de domnie [Cassius Dio 67.18], compatibil cu „al 45-lea an” din relatarea lui Suetonius, dacă se înțelege ca vârstă neîmplinită.
Numele conspiratorilor variază ușor de la un autor la altul. Dio îi numește pe Parthenius, Sigerus (tot șambelan) și Entellus, secretarul pentru petiții, drept complici [Cassius Dio 67.15]. Suetonius îi adaugă pe Clodianus, un ofițer numit cornicularius, pe Maximus, libertul lui Parthenius, pe Satur, decurion al șambelanilor, și pe un gladiator [Suetonius, Dom. 17.2]. Dacă Satur și Sigerus ar fi aceeași persoană, numită diferit de cei doi autori, rămâne o ipoteză, nu o certitudine.
Dio adaugă un detaliu care privește chiar vârful puterii: prefecții pretoriului Norbanus și Petronius Secundus ar fi știut dinainte de complot [Cassius Dio 67.15]. Despre soția împăratului, Domitia Longina, Dio spune că știa de plan și relatează, cu formula „am auzit și următoarea poveste”, semn că are el însuși rezerve, varianta tăblițelor: Domițian ar fi notat numele celor pe care voia să-i condamne pe o tăbliță ascunsă sub pernă; un copil din palat a luat-o din greșeală, Domitia a găsit-o și i-a avertizat pe cei vizați [Cassius Dio 67.15]. Suetonius, mai scurt, spune direct că soția a fost implicată în conspirație [Suetonius, Dom. 14.1]. Cercetarea recentă, precum studiul lui T. E. Fraser din 2015, propune o reevaluare a rolului Domitiei, fără să tranșeze problema.
Ambii autori antici mai relatează, ca prevestiri ale morții, o serie de episoade: opt luni de trăsnete, execuția astrologului Ascletarion, un vis al Minervei, un mesager care ar fi anunțat ziua exactă a morții tocmai în Germania, sau strigătul pe care filozoful Apollonius din Tyana l-ar fi scos la Efes chiar în clipa asasinatului. Autorii antici relatează că aceste semne au precedat crima, dar ele aparțin literaturii prevestirilor, nu faptelor verificabile; Dio însuși cere ca povestea lui Apollonius să fie pusă la îndoială „de zece mii de ori” [Suetonius, Dom. 15-16; Cassius Dio 67.16, 67.18].
Urmările: de la Senatul răzbunător la Traian
Vestea a fost primită diferit de cele două tabere ale statului roman. Senatorii au năvălit în Curie, au insultat cadavrul, au dat jos scuturile și portretele lui Domițian și au ordonat ștergerea numelui său din inscripții, o formă de damnatio memoriae [Suetonius, Dom. 23]. Statuile de argint și de aur au fost topite, iar arcurile de triumf ridicate în cinstea lui au fost demolate [Cassius Dio 68.1]. Soldații, în schimb, au primit vestea cu durere; ar fi vrut ca Domițian să fie divinizat și moartea lui răzbunată [Suetonius, Dom. 23].
Nerva, proclamat împărat chiar în ziua crimei, a eliberat persoanele judecate pentru lezmajestate și i-a rechemat pe cei exilați [Cassius Dio 68.1]. Domnia lui a fost însă fragilă. În octombrie 97, pretorienii, nemulțumiți că fostul împărat nu fusese divinizat, s-au revoltat sub comanda prefectului Casperius Aelianus. Nerva le-a oferit propriul gât, dar soldații i-au ucis pe Petronius Secundus și pe Parthenius, unul dintre asasinii lui Domițian [Cassius Dio 68.3]. Slăbit de acest episod, Nerva l-a adoptat, spre sfârșitul lunii octombrie 97, pe Traian, aflat pe atunci guvernator în Germania [Cassius Dio 68.3-4; Benario, DIR]. Nerva a murit la 27 ianuarie 98, iar Traian i-a succedat, executându-i ulterior pe Aelianus și pe pretorienii implicați în revoltă [Cassius Dio 68.5].
Tacit a rezumat schimbarea de climat într-o formulă rămasă în Agricola: „Nerva Cezar a împăcat lucruri odinioară de neîmpăcat: puterea unuia și libertatea” [Tacit, Agricola 3, trad. Church și Brodribb].
Surse
- Suetonius, De vita Caesarum, Viața lui Domițian, cap. 6, 10, 13-17, 23 (trad. J. C. Rolfe, Loeb Classical Library, 1914), ed. LacusCurtius, https://penelope.uchicago.edu/Thayer/E/Roman/Texts/Suetonius/12Caesars/Domitian*.html
- Cassius Dio, Istoria romană, cartea 67 (trad. E. Cary, Loeb Classical Library, 1925), ed. LacusCurtius, https://penelope.uchicago.edu/Thayer/E/Roman/Texts/Cassius_Dio/67*.html
- Cassius Dio, Istoria romană, cartea 68 (trad. E. Cary, Loeb Classical Library), ed. LacusCurtius, https://penelope.uchicago.edu/Thayer/E/Roman/Texts/Cassius_Dio/68*.html
- Tacit, Agricola, cap. 2-3 (trad. A. J. Church și W. J. Brodribb), Perseus Digital Library, Tufts University, https://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus:text:1999.02.0081:chapter=3
- John Donahue, „Domitian (A.D. 81-96)”, De Imperatoribus Romanis: An Online Encyclopedia of Roman Emperors, 1997, https://roman-emperors.sites.luc.edu/domitian.htm
- David Wend, „Nerva (A.D. 96-98)”, De Imperatoribus Romanis, 1998, https://roman-emperors.sites.luc.edu/nerva.htm
- Herbert W. Benario, „Trajan (A.D. 98-117)”, De Imperatoribus Romanis, 2003, https://roman-emperors.sites.luc.edu/trajan.htm
- P. A. Roche, recenzie la John D. Grainger, „Nerva and the Roman Succession Crisis of AD 96-99”, Bryn Mawr Classical Review 2003.03.33, https://bmcr.brynmawr.edu/2003/2003.03.33/
- T. E. Fraser, „Domitia Longina: An underestimated Augusta (c. 53-126/8)”, Ancient Society 45 (2015), https://findanexpert.unimelb.edu.au/scholarlywork/1049155-domitia-longina-an-underestimated-augusta-(c.-53-126-8)
- R. Gottheil, S. Krauss, „Flavius Clemens”, Jewish Encyclopedia (1906), https://www.jewishencyclopedia.com/articles/6174-flavius-clemens
- Data morții - 18 septembrie 96 d.Hr. - este confirmată atât de Suetonius, cât și de Cassius Dio [Suetonius, Dom. 17.3; Cassius Dio 67.18].
- Conspirația a inclus intendentul Stephanus, șambelanul Parthenius și alți membri ai personalului de palat [Suetonius, Dom. 17.2; Cassius Dio 67.15].
- Nerva a fost proclamat împărat chiar în ziua asasinatului [Donahue, DIR].
- Domițian purtase război cu dacii lui Decebal și încheiase, în 89, o pace cu subsidii [Cassius Dio 67.7].
- Gradul de implicare al Domitiei Longina rămâne disputat, între relatările antice și cercetarea modernă [Cassius Dio 67.15; Fraser, 2015].
- Nu se poate stabili cât de mult a știut Nerva dinainte despre complot [Donahue, DIR].
- Suetonius și Dio dau nume diferite pentru unul dintre ucigași - Satur, respectiv Sigerus.
- Suma exactă a subsidiilor plătite lui Decebal după pacea din 89 nu este cunoscută; Dio vorbește doar de „mari sume”.
Ultimii ani ai lui Domițian sunt și anii primului mare război roman cu regatul dac condus de Decebal. Suetonius vorbește de două campanii: prima, după ce dacii au trecut Dunărea și l-au ucis pe guvernatorul Moesiei, Oppius Sabinus (85); a doua, după moartea prefectului pretoriului Cornelius Fuscus, înfrânt de daci [Suetonius, Dom. 6]. Cassius Dio îl descrie pe Decebal drept un comandant priceput, care știa „când să atace și când să se retragă” [Cassius Dio 67.6], iar despre bătălia de la Tapae (circa 88) relatează că generalul roman Tettius Iulianus le-a cerut soldaților să-și scrie numele pe scuturi și că Vezinas, al doilea om al lui Decebal, a scăpat prefăcându-se mort pe câmpul de luptă [Cassius Dio 67.10]. Pacea din 89 i-a fost favorabilă lui Decebal, mai ales pentru că Domițian era în același timp angajat într-un război cu marcomanii și avea nevoie urgentă de un armistițiu pe Dunăre. Potrivit lui Dio, Domițian l-a încoronat pe Diegis, trimisul lui Decebal, i-a oferit bani pe loc și a promis meșteșugari „de toate meseriile, și de pace, și de război”, plus plăți viitoare [Cassius Dio 67.7]. Istoricul Herbert Benario numește acest aranjament un modus vivendi prin care Roma cumpăra, practic, buna purtare a regatului dac [Benario, DIR]. Echilibrul nu a durat: după asasinarea lui Domițian și scurta domnie a lui Nerva, Traian a reluat ofensiva. Războaiele din 101-102 și 105-106 s-au încheiat cu sinuciderea lui Decebal și cu transformarea Daciei, în 106, în prima provincie romană de la nord de Dunăre [Benario, DIR].
