- 01Seceta din vara lui 2026 a coborât Dunărea lângă satul Gigen, în Bulgaria, și a scos la iveală fundațiile podului lui Constantin cel Mare, inaugurat în anul 328.
- 02O echipă a Muzeului Istoric Regional din Pleven, condusă de arheologul Pavel Popov, a cartografiat resturile cu drone; imaginile au fost publicate pe 6 august 2026.
- 03Capătul nordic al podului se afla la Sucidava, azi cartierul Celei al orașului Corabia, județul Olt.
Context
Dunărea a fost, în Antichitate, granița de nord a Imperiului Roman pe o bună parte din cursul ei. Peste fluviu au fost ridicate mai multe poduri, dintre care cel mai cunoscut rămâne podul lui Traian, construit de Apolodor din Damasc la Drobeta. Podul lui Constantin cel Mare, ridicat la peste două secole după cel al lui Traian, a folosit o tehnică asemănătoare — picioare de zidărie și suprastructură de lemn —, dar a fost de peste două ori mai lung3.
Spre deosebire de ruinele podului lui Traian, vizibile permanent lângă Drobeta-Turnu Severin, podul lui Constantin stă aproape tot timpul sub apă, în dreptul satului Gigen din nordul Bulgariei. Doar în perioadele de secetă severă fundațiile lui de zidărie ies din nou la vedere.
Ce s-a întâmplat
Valul de căldură din vara lui 2026 a dus Dunărea la unul dintre cele mai scăzute niveluri din ultimii ani. Pe măsură ce apa s-a retras, la Gigen au reapărut fundațiile podului. O echipă a Muzeului Istoric Regional din Pleven, condusă de arheologul Pavel Popov, le-a fotografiat și cartografiat cu drone, iar imaginile aeriene au fost date publicității pe 6 august 20261.
Podul fusese inaugurat pe 5 iulie 328 d.Hr. Avea circa 2.437 de metri lungime totală, dintre care 1.137 de metri treceau peste albia propriu-zisă a fluviului. Lățimea era de 5,7 metri, iar tablierul se ridica la circa 10 metri deasupra apei. Picioarele erau de zidărie, iar suprastructura, de lemn34. A fost, la vremea lui, printre cele mai lungi construcții din Antichitate2.
Podul a fost folosit aproximativ patru decenii. În anul 367, potrivit istoricului Ammianus Marcellinus, împăratul Valens a trecut Dunărea pe un pod de vase, lângă fortificația Daphne — semn indirect că podul de zidărie și lemn nu mai era funcțional. Motivul exact al scoaterii din uz nu este consemnat de izvoare45.
Aceeași secetă a mai scos la iveală, în regiune, resturi de mamut la Reahovo, în Bulgaria, zeci de nave de război germane scufundate lângă portul sârbesc Prahovo și rămășițele a doi soldați germani la Budapesta1.
Ce spun sursele
Prima mențiune scrisă despre pod apare la Sextus Aurelius Victor, în Liber de Caesaribus (41.18), în secolul al IV-lea5. Structura mai este pomenită în Chronicon Paschale (secolul al VII-lea), care notează că împăratul a făcut peste Dunăre un pod de piatră, și în cronica lui Theophanes Mărturisitorul (secolul al IX-lea)6.
„Pentru arheologi, aceste momente sunt extrem de valoroase, pentru că natura dezvăluie pentru scurt timp un obiect care stă ascuns sub Dunăre aproape tot timpul”, a declarat Pavel Popov pentru Reuters1.
Numele arhitectului podului nu este consemnat de izvoarele antice.
Surse
- Reuters, preluat de The Jerusalem Post, „Low Danube water levels in Bulgaria expose Roman-era bridge”, 6 august 2026 — https://www.jpost.com/archaeology/article-905212
- Archaeology Magazine, „Drought Exposes Roman Bridge in Bulgaria”, 14 august 2026 — https://archaeology.org/news/2026/08/14/drought-exposes-roman-bridge-in-bulgaria/
- Dumitru Tudor, Podurile romane de la Dunărea de Jos, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1971.
- Archaeology in Bulgaria, „Constantine’s Bridge on Danube River at Roman Cities Ulpia Oescus (Gigen, Bulgaria) – Sucidava (Corabia, Romania)” — https://archaeologyinbulgaria.com/constantines-bridge-on-danube-river-at-roman-cities-ulpia-oescus-gigen-bulgaria-sucidava-corabia-romania/
- Sextus Aurelius Victor, Liber de Caesaribus 41.18 — text latin, The Latin Library; Ammianus Marcellinus, Res gestae XXVII.5.2 — text latin, The Latin Library
- Chronicon Paschale 284–628 AD, trad. Michael Whitby și Mary Whitby, Liverpool University Press, 1989; The Chronicle of Theophanes Confessor, trad. Cyril Mango și Roger Scott, Oxford, Clarendon Press, 1997.
- Institutul Național al Patrimoniului (cIMeC), „Cetatea romană Sucidava (Celeiu)”, Ghidul muzeelor din România — ghidulmuzeelor.cimec.ro; Dumitru Tudor, Sucidava. Une cité daco-romaine et byzantine en Dacie, Bruxelles, Latomus, 1965.
- Podul a fost inaugurat în anul 328 d.Hr. (în jurul datei de 5 iulie), în timpul lui Constantin cel Mare.
- Lega Oescus (azi Gigen, Bulgaria), pe malul sudic, de Sucidava (azi Celei, Corabia), pe malul nordic.
- Avea circa 2.437 de metri lungime totală, din care 1.137 de metri peste albia fluviului, 5,7 metri lățime și circa 10 metri înălțime deasupra apei.
- Era construit din picioare de zidărie și suprastructură de lemn.
- În 367, Valens a trecut Dunărea pe un pod de vase (Ammianus Marcellinus), semn că podul lui Constantin nu mai era în uz.
- Cât din structură s-a păstrat sub apă și în ce stare sunt fundațiile: documentarea arheologică este abia la început.
- De ce a ieșit podul din uz în jurul anului 367: distrus intenționat, avariat în timpul invaziilor sau lăsat să se degradeze.
- Numele arhitectului nu este consemnat de izvoarele antice.
Capătul nordic al podului se afla pe teritoriul României de azi, la Sucidava — cartierul Celei al orașului Corabia, județul Olt. Așezarea fusese la început un centru al tribului dacic al sucilor. După retragerea aureliană, din anii 270 d.Hr., romanii au ridicat aici o cetate care apăra capul de pod de pe malul stâng, în timp ce Oescus îl păzea pe cel de pe malul drept.
Zidurile romane târzii, cu opt turnuri, se văd și astăzi. Tot la Sucidava se află o bazilică paleocreștină din secolele V–VI și așa-numita „fântână secretă”: o galerie subterană care trece pe sub zidul cetății până la un izvor din afara incintei. Primele cercetări arheologice datează de la începutul secolului XX.
Din datele disponibile, cetatea a fost prădată de huni la mijlocul secolului al V-lea, apoi refăcută, iar în jurul anului 600 garnizoana a părăsit-o definitiv, într-o perioadă de retragere generală a autorității romano-bizantine de la Dunărea de Jos.
